Apele continentale. Ghețarii

Apele continentale:

Se împart în două categorii majore: ape subterane și ape de suprafață
Apele subterane (freatice): Se formează prin infiltrarea apei prin porii și fisurile rocilor, acumulându-se deasupra unui strat impermeabil. Acestea pot ieși la suprafață sub formă de izvoare (termale, minerale), fiind folosite în alimentație, medicină sau turism.
Apele curgătoare: Sunt reprezentate de pâraie, râuri și fluvii, care curg din zonele înalte spre cele joase.
Elementele unui râu: Acesta cuprinde izvorul (locul de plecare), cursul (traseul parcurs), afluenții (apele care se varsă în el), bazinul hidrografic (suprafața de pe care își adună apa) și gura de vărsare (unde se varsă în altă apă).
Gura de vărsare: Fluviile se pot vărsa în mări sau oceane sub formă de deltă sau estuar.
Apele stătătoare (Lacurile): Se formează prin acumularea apei în depresiuni. Pot fi naturale (tectonice, glaciare, vulcanice) sau artificiale (iazuri, lacuri de acumulare pentru hidroenergie).

Ghețarii reprezintă apa în stare solidă și stochează trei sferturi din rezerva de apă dulce de pe Glob.
Apar prin acumularea și tasarea zăpezii de la un an la altul.
Tipuri de ghețari: Se clasifică în ghețari continentali (de calotă) și ghețari montani (alpini).
Calotele glaciare: Îmbracă uscatul ca o platoșă în regiunile polare (Antarctida și Groenlanda), având grosimi între 1 500 și 3 500 metri.
Calotele se pot extinde deasupra oceanului formând banchiza. Din aceasta se desprind blocuri gigantice numite aisberguri, care plutesc pe ocean.
Ghețarii montani: Se formează pe munții înalți, deasupra limitei înghețului permanent.
Relieful glaciar: Ghețarii șlefuiesc rocile și creează forme specifice de relief: circul glaciar (unde se adună zăpada), valea glaciară (în formă de „U”) și morenele (depozite de roci transportate de gheață).