Secolul fanariot
(1711/1716 - 1821)
Contextul instaurării domniilor fanariote:
- Acțiunile antiotomane ale lui Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu determină sultanul să renunțe la domniile pământene.
- Sultanul numește domni fanarioți (dintr-un cartier constantinopolitan – Fanar), inițial de origine română, ulterior numai greci.
- Primul domn fanariot: Nicolae Mavrocordat (Moldova – 1711, Țara Românească – 1716).
Caracteristici ale perioadei fanariote
Aspecte negative:
- Numirea domnului direct de către sultan → reducerea autonomiei interne;
- Desființarea armatei proprii a principatelor;
- Creșterea fiscalității pentru a susține obligațiile față de Imperiul otoman;
- Domnii scurte și instabile;
- Grecizarea boierimii și creșterea numărului de dregători;
- Pierderea unor teritorii: Banat și Oltenia (Imperiul habsburgic) și Basarabia (Imperiul țarist);
Aspecte pozitive:
- Principatele române nu devin pașalâcuri otomane;
- Pătrunderea elementelor occidentale;
- Înființarea primelor consulate la București și Iași;
- Deschiderea spre cultură și reforme legislative – Codul lui Calimachi și Legiuirea Caragea;
- Apariția partidei naționale, care cere revenirea la domniile pământene;
Domni fanarioți reprezentativi:
- Constantin Mavrocordat – a domnit de 6 ori în Țara Românească și de 4 ori în Moldova.
- Alte familii fanariote:
- Calimachi, Caragea, Ipsilanti, Șuțu, Movilă, Racoviță, etc.
Sfârșitul domniilor fanariote:
- Revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821) – deși înfrântă, a avut ca urmare înlăturarea domniilor fanariote și se reintroduc domniile pământene:
- Ioniță Sandu Sturdza în Moldova.
- Grigore Dimitrie Ghica în Țara Românească.
- Revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821) – deși înfrântă, a avut ca urmare înlăturarea domniilor fanariote și se reintroduc domniile pământene:
