Comunismul. Nazismul

Comunismul:

      • Regim totalitar de extremă-stânga, a fost instaurat inițial în Rusia, care devine Uniunea Sovietică iar mai apoi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), sub conducerea lui Lenin, în 1917, iar după moartea acestuia (1924), de către Stalin.
      • Industria a fost trecută în proprietatea statului, iar economia a fost planificată și centralizată.
      • În agricultură se impune colectivizarea, țăranii fiind obligați să se asocieze în gospodării agricole colective.
      • Regimul s-a caracterizat prin execuții, deportări, cenzură și ateism.
      • Stalin a fost divinizat (cultul personalității) iar propaganda a promovat ideea dictaturii proletariatului/muncitorimii.
      • Milioane de oameni, inclusiv țărani și muncitori, au murit din cauza foametei, execuțiilor și deportărilor, în special în Gulaguri (sistem de lagăre de muncă).

Nazismul:

      • Regim totalitar de extremă-dreapta,  a fost instaurat în Germania de Adolf Hitler și Partidul Nazist, în 1933.
      • Nazismul promova superioritatea rasei ariene și antisemitismul (ura față de evrei).
      • Hitler dorea să obțină „spațiu vital” pentru Germania prin cucerirea de teritorii.
      • Deși proprietatea privată a fost menținută, statul exercita un control strict asupra economiei.
      • Hitler promitea revanșa pentru pierderile din Primul Război Mondial și reînarmarea Germaniei.
      • Hitler a fost proclamat Führer (Conducătorul) iar regimul a promovat o ideologie naționalistă și rasistă.
      • Politica expansionistă a lui Hitler a condus la izbucnirea războiului.

Copyright © 2026 - Profesorul tău de istorie