Ce este absolutismul monarhic?
- Absolutismul (monarhia absolută) – reprezintă regimul în care monarhul deține întreaga putere în stat, impunându-și autoritatea deplină asupra instituțiilor și a supușilor.
- Această formă de conducere este considerată de drept divin, deoarece monarhul era privit ca un reprezentant al divinității pe Pământ.
Atribuțiile monarhului:
- regele era conducătorul administrației, comandantul suprem al armatei și cel care împărțea dreptatea;
- el avea dreptul de a bate monedă, de a stabili legile, de a declara război și de a încheia tratate internaționale;
- puterea monarhilor se baza pe sprijinul orășenilor (în special al burgheziei), al țărănimii și al Bisericii, toate aceste categorii fiind interesate de ordinea și stabilitatea statului;
- Regele era ajutat de funcționari, juriști și consilieri grupați în instituții precum:
-
-
-
- Consiliul Regal (miniștrii);
- Cancelaria (pentru acte de stat);
- Adunarea/Parlamentul (care aproba impozitele);
Modele europene de absolutism:
- Ludovic al XIV-lea al Franței: Supranumit „Regele Soare”, a devenit modelul de urmat pentru ceilalți monarhi europeni. Palatul de la Versailles a fost simbolul puterii sale absolute;
- Elisabeta I a Angliei: Domnia ei a fost o „Epocă de aur”, în care Anglia s-a afirmat ca o mare putere maritimă și comercială;
- Carol al V-lea (Quintul): A condus un imperiu vast, incluzând Imperiul Romano-German, Spania și posesiunile coloniale ale acesteia.
- Petru cel Mare al Rusiei: A urmărit modernizarea țării după modelul european. A construit orașul Sankt–Petersburg după ce a călătorit în apusul Europei.
- Soliman Magnificul: În timpul său, Imperiul Otoman a atins apogeul, fiind recunoscut ca un mare legiuitor și cuceritor.
Copyright © 2026 - Profesorul tău de istorie